La sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, romanii basarabeni privesc infrigurati cum steagurile Uniunii Sovietice fluturau inca o data peste pamanturile lor. Pe deplin cunoscand metehnele sangeroase ale statului comunist multi se hotarasc sa lupte impotriva colosului rasaritean. Aceasta este povestea luptatorilor anticomunisti ai Armatei Negre. Politicile si masurile criminale puse in practica de guvernul sovietic au lasat o rana adanca in constiinta romanilor basarabeni, de-a lungul perioadei de ocupatie, deportarile si executiile coordonate de politia secreta dand nastere unui izvor de adanci mahniri si resentimente. Dupa un an de la anexarea vremelnica a Basarabiei, vine ordinul maresalului Ion Antonescu. Rafuiala dintre armatele romane si cele sovietice se incheie cu alungarea ultimelor ramasite a trupelor bolsevice dincolo de Nistru si reintregirea granitei estice a Romaniei.Euforia eliberarii este umbrita din ce in ce mai mult de vestile venite de pe front. Dupa aproape un an de succese militare impotriva Uniunii Sovietice, armata romana este sfaramata la Stalingrad, din acel moment fiind impinsa tot mai mult catre propriile teritorii. Pe masura ce trupele sovietice se apropiau, un numar mare de basarabeni incep sa-si paraseasca bastina pentru a nu intra inca o data sub obladuirea comunista. Dupa unele estimari cateva sute de mii de oameni s-au refugiat dincolo de Prut. Inlantuirea unui popor Insa, nu le-a ajutat la nimic. Intoarcerea armelor din 23 august 1944 marcheaza inceputul ocupatiei sovietice si in restul Romaniei, iar guvernul comunist al lui Petru Groza recunoaste trei ani mai tarziu frontiera stabilita prin ultimatumul din iunie 1940. Astfel, Basarabia, un teritoriu eminamente romanesc, intra oficial in componenta Uniunii Sovietice. In anii care urmeaza se cladeste temelia comunizarii jumatatii estice a Moldovei anexate de sovietici si se incearca extirparea oricaror urme ale constiintei nationale romanesti, printr-o incizie bine pregatita asupra limbii, a credintei si a culturii. Intr-o incercare de a inabusi orice opozitie, violentele impotriva populatiei sunt escaladate. In acest climat ostil sentimentele antisovietice abunda si nu dureaza mult pana cand se consimte crearea unor miscari de rezistenta. Romanii de peste Prut se rascoala Una dintre cele mai cunoscute este Armata Neagra, creata in judetul Balti, in jurul raioanelor Cornesti, Chiscareni si Bravicea. Majoritatea celor care au aderat se trageau din satele Napadeni, Flamanzeni, Condratesti si Sinesti (actualul raion Ungheni). Taranii, care indurasera Marea Foamete din anii 1946-1947, se vad nevoiti acum sa renunte la avutul lor de o viata si sa intre in cooperativele agricole ale statului sovietic. Pe langa acest fapt, pentru a facilita instalararea oranduirii comuniste in Basarabia si pentru a se descotorosi de elementele care ar fi pus probleme sau care ar fi incetinit procesul, se planuise ca intre 5 si 6 iulie 1949 peste 40.000 de persoane sa fie deportate, insemnand undeva la 11.000 de familii, dintre care 7000 erau familii de tarani. Din raioanele Chiscareni, Bravicea si Cornesti trebuiau ridicate undeva la aproape sase sute de familii. In vara lui 1949 au loc o serie de intalniri intre Ion Bors, Vladimir Cazacu, Gavril Andranovici si Vladimir Teodorovici, ingrijorati de vestea ca sovieticii au intocmit liste cu taranii ce trebuiau deportati din satele lor. Cele mai mari motive de neliniste le avea Gavril Andranovici, care aflase de curand ca trebuia sa fie si el ridicat, dar nici ceilalti nu erau lipsiti de framantari. Stiau prea bine ca puteau sa ii impartaseasca soarta, sau daca nu ei, atunci rude, prieteni sau cunoscuti. Nu era scapare si ceva trebuia facut. Dupa discutii aprinse, propunerea lui Vladimir Cazacu de a infiinta o miscare de lupta anticomunista are castig de cauza si in acest fel ia nastere Armata Neagra. Sunt insuflati cu speranta ca statele occidentale nu vor lasa de izbeliste popoarele din spatele Cortinei de Fier si de zvonurile ca vor lupta pentru eliberarea acestora. Simteau, mai presus ca orice, ca era timpul ca si ei sa se ridice cu armele impotriva sovieticilor, desi cunosteau foarte bine ca plateau cu viata pentru aceasta razvratire. Datorita acestui spirit de sacrificiu incep sa fie cunoscuti drept haiduci ai mortii. Armata Neagra este ingenuncheata Nu a durat mult pana cand informatiile legate de actiunile partizanilor au ajuns pe masa NKVD-ului, insa, in urma unei operatiuni in luna august, dintre toti membrii gruparii, singurul care a putut fi prins a fost Ion Bors. Sub fagaduiala ca ii va ajuta sa puna mana pe ceilalti este lasat liber, doar ca el nu va respecta aceasta intelegere si se va alatura urmaritilor. Politia secreta le pierde urma, chiar daca va fi pentru scurt timp. Intre timp, numarul partizanilor Armatei Negre era in crestere. Printre acestia isi gaseste refugiul si Gavril Bodiu, care in urma unei altercatii, ucisese un colector de taxe sovietic. El este cel care va ajunge la comanda gruparii in primele luni de la infiintare. Alti membrii notabili care li se alatura in aceasta perioada sunt Gheorghe Bogatu si Vasile Padure, ultimul evadand spectaculos din detentia militiei. Agentii NKVD reusesc intre timp sa ia din nou urma partizanilor, numai ca de aceasta data nu se pripesc. Abia in octombrie 1949 are loc o actiune de anvergura, in urma careia conducatorul miscarii, Gavril Bodiu, este ucis. In capcanele intinse la aceasta data de politia secreta cad aproape toti partizanii. Unii sunt ucisi, preferand sa lupte pana la ultima suflare, dar majoritatea sunt luati in viata si intra pe mainile justitiei sovietice. Miscarea de rezistenta se ridica din propria-i cenusa Trec cateva luni pana cand Ion Ganea si Ion Bors, care au scapat ca printr-o minune de arestari, reusesc sa adune laolalta franturile miscarii de rezistenta. Oameni din zeci de sate ingroasa randurile gruparii sau sprijina efortul partizanilor ramasi, ascunzandu-i la nevoie sau oferindu-le provizii. Armata Neagra inca mai avea un cuvant de spus. Deportarile incuviintate de Uniunea Sovietica, impozitele agricole impovaratoare, obligativitatea intrarii in colhozuri, dar si incercarile de stergere a identitatii romanilor de dincolo de Prut au dat nastere unui spirit disident care s-a raspandit ca focul salbatic. Din aceasta cauza nu numai ca Armata Neagra a putut sa se refaca ca urmare a arestarilor masive din august 1949, dar a reusit sa tot creasca, chiar mai mult ca in anul precedent. Partizanii ii incurajau pe oamenii de rand sa se opuna in mod deschis si sa nu respecte autoritatea sau legea sovietica, ocrotindu-i de abuzurile militienilor, de functionarii de partid sau activistii care incercau sa duca la bun sfarsit masurile statului sovietic. Actiunile armate ale luptatorilor anticomunisti In cartea “Rezistenta antisovietica in Basarabia” a doamnei Elena Postica sunt relatate o serie de astfel de intamplari. Chiar in timpul celebrarilor inchinate Zilei Internationale a Muncii din satul Curtoaia in 1950, partizanii isi fac aparitia cerand socoteala directorului scolii locale pentru decizia sa de a interzice insemnele ortodoxe in salile de clasa, dar si pentru ajutorul acordat sefului organizatiei de tineret a partidului comunist intru sovietizarea tinerilor. Apoi, pe 19 mai, Teodor Coscodan, Gheorghe Buruiana, Ion Ganea si Sergiu Antoci intra in satul Volcinet si agreseaza doi functionari de partid. Dupa doua zile, militienii din satul Cornova sunt prinsi, iar armele lor luate de partizani. La aproape o saptamana distanta, in frunte cu Teodor Coscodan si Ion Ganea, partizanii intra in satul Dereneu unde il iau la bani marunti pe directorul scolii, insa nici presedintele colhozului local nu scapa usor. Ei mai devasteaza magazinul cooperatiei si isi atribuie o parte a marfurilor. De altfel, in decursul a catorva luni mai au loc cateva zeci de jafuri din institutiile sovietice, punand pe jar organele de ordine comuniste. Paguba facuta de Armata Neagra s-ar ridica astazi la aproape un miliard de lei vechi. In acelasi timp, agresiunile fata de oamenii sovieticilor continua. Pe 6 iunie masina care apartinea de comitetul raional de partid Cornesti este ciuruita de gloantele trase de Ion Bors, Vasile Plesca, Ion Coscodan si de Hariton Celpan, iar in aceeasi zi pradeaza colhozul din Harcesti si bat presedintele acestuia. Pe 18 iunie, Teodor Coscodan sparge intrunirea activistilor de partid din Leordoaia care faceau ultimele pregatiri inaintea infiintarii colhozului in acel sat si ii ameninta ca ii va omori daca vor continua. Nu erau vorbe aruncate in vant. Pe 6 iulie este ucis presedintele sovietului din Flamanzeni in urma unei actiuni a lui Ion Bors, Teodor Coscodan, Vasile Plesca, Hariton Celpan si Vladimir Teodorovici. Arestari in masa si desfiintarea Armatei Negre Vigilenta politiei secrete nu a putut fi inselata pentru mult timp, partizanii gruparii devenind o problema serioasa, impiedicand in nenumarate randuri eforturile de comunizare in raioanele de bastina. Se pune la cale o actiune de anvergura de-a lungul lunilor iunie, iulie si august care viza neutralizarea gruparii si capturarea membrilor sai. Este de consemnat faptul ca si acum oamenii se alaturau Armatei Negre, numarul luptatorilor trecand de cincizeci tocmai cand operatiunile NKVD erau in plina desfasurare. Sute de sateni au fost si ei trasi la raspundere pentru ajutorul pe care l-au dat. Luptele au faramitat Armata Neagra, numerosi partizani fiind ucisi in timpul schimburilor de focuri. O mare parte ajung in tribunalele sovietice, ca pana in august toti conducatorii miscarii sa fie deja prinsi si judecati. Teodor Coscodan, Ion Bors, alaturi de Ion Coscodan sunt condamnati la moarte si executati. Alte figuri marcante, cum ar fi Vasile Ganea, Mihai Jardan, Simion Alexa, Gheorghe Buruiana si Grigore Iovu stau fiecare in temnitele sovietice cate un sfert de secol. In luna ianuarie a anului 1951 au loc alte condamnari, dar de data aceasta ale familiilor conducatorilor Armatei Negre. Primesc pedepse la fel de grele, fiind inchise in lagarele de munca nevestele, parintii si fratii lor. In februarie 1951 are loc un ultim proces, aproape doua duzini de simpatizanti fiind si ei judecati si inchisi, astfel incheindu-se inca un episod din istoria miscarilor de rezistenta romanesti. De Laurentiu Dologa –Ziare.com 

A aparut  Nr.7 al ziarului Miscarii National-Crestine Noua Dreaptă ” Glasul Românesc”.

Acum să vorbim de strînsul tineretului la sediu, la început cînd trebuia de strîns tineret la primele şedinţe participau doar tinerii aduşi de mine, se vorbeau lucruri frumoase acolo da cînd la lucru dispăreau toţi. După ce ne-am mutat la sediu am participat şi la curăţenie, tu unde erai? tu mi-ai aruncat textul pe facebook şi ţi-am replicat că nimeni nu mi-a dat liste cu numere de telefoane chiar dacă le cerusem de mai multe ori, tot tu mi-ai raspuns: “Mihai de parcă nu ştii că la noi în secretariat era dezordine.” Îmi pare bine că ai şi chei de la sediu. În perioada cînd eram la M.A.E. chiar am reuşit o grămada de lucruri frumoase. Şi aş dori să-mi explici şi mie care îs acele 4 partide care le-am schimbat timp de mai puţin de 2 ani. Că am fost membru PPCD fără cerere scrisă în anii studenţiei, şi mai apoi din 2009 pînă în 2011 am fost membru M.A.E. şi mai puţin de un an membru PL. Nu numai eu nu m-am integrat, întreaga echipă nu a făcuto, la sfîrşitul campaniei cînd aţi luat “vechea gardă” toate meritele şi pe băieţii cu care aţi lucrat cot la cot aţi uitat de ei nu a mai vrut nimeni să mai fie liberal, şi la consultările cu echipa ne-am hotărît să plecăm. Merci că m-ai făcut laş, nu ştiu cine e laşul cînd te sunam să-mi întorci datoria nici măcar nu răspundeai la telefon şi mă faci laş. Apropo de 1 decembrie dragul meu presa nu fugea din urma noastră ca din urma voastră ca să îţi recunoşti “foştii colegi” şi să-i numeri. Artur te-ai grăbit să-ţi faci acum duşmani mai ales că toţi te-am respectat, aş vrea să vorbim peste vreo 5 ani şi să te văd atunci ce o să mai spui.

Artur dacă eu sunt porc, mi-i interesant cum poţi să-i spui unui om care te face lucrător al serviciilor secrete nu mai ştiu de care, neo nazzist din Pribaltica, şi cînd au venit prima dată la mine jurnaliştii de la televiziunea locală ca să facă senzaţie din asta că am plecat am raspuns că doar nu ne-am integrat, nu v-am atacat nicidecum, dar când deja eram atacat la fiecare pas unde nu mă întorceam auzeam tot felul de vorbe, mi-a crăpat şi mie răbdarea, şi nu am umblat ca o babă de la piaţă cu vorbe dar am ieşit în presă. Să ştii Artur că ţi-ai cîştigat mai mulţi duşmani, inclusiv şi eu. Cu talentul tău de a scrie mai bine te+ai apuca de proză că la minciuni văd că te pricepi, mi-a plăcut faza cu partidele.

Cu necuprinsă durere anunţăm că vineri 2o.o1.2o12 a trecut la cele veşnice, la venerabila vârstă de 98 de ani, comandantul legionar Gheorghe Grecu, suflet de o valoare deosebită, caracter desăvârşit, exemplu de trăire şi dăruire creştină şi naţională.

Născut la 27 mai 1913 la Cudalbi, judeţul Tecuci (azi Galaţi), Gheorghe Grecu a intrat în Mişcarea Legionară în 1928, la vârsta de 15 ani, activînd în cadrul “Frăţiilor de Cruce”, organizaţie destinată exclusiv educaţiei în spirit creştin şi naţional a elevilor.

De-a lungul anilor s-a distins prin participarea la majoritatea acţiunilor Legiunii, iar în 1932 devine şef al Frăţiilor de Cruce din judeţul Galaţi.

A participat activ la episoade de referinţă ale istoriei Legiunii, printre care tabăra de muncă de la Vişani.

În 1934, la solicitarea expresă a lui Corneliu Zelea Codreanu, a făcut parte din comitetul de onoare prezidat de generalul Zizi Cantacuzino, care a judecat abaterile lui Mihai Stelescu, găsit vinovat de “trădare” şi eliminat din Mişcare.

Face parte din corpul Moţa-Marin de la înfiinţarea acestuia în 1937. Tot acum ia parte activă la şantierul ridicării noului sediu al Mişcării, în str. Gutenberg 3, din Bucureşti.

În această perioadă este avansat de Corneliu Codreanu la gradul de instructor-legionar.

În 1938, face parte din reţeaua clandestină de distribuţie a coletelor cu cartea “Adevărul în procesul lui Corneliu Zelea Codreanu”.

În 1939, în condiţiile represiunii fără precedent coordonate de regimul Carol II şi în situaţia abandonării conducerii Frăţiilor de către cei abilitaţi, preia din proprie iniţiativă comandamentul pe ţară al FDC, pe care le reactivează în mod admirabil.

Participant activ la evenimentele din 3-6 septembrie 194o, Gheorghe Grecu a acţionat în Bucureşti, unde, în condiţiile reculului înregistrat de manifestaţiile stradale, care erau pe punctul de a nu-şi fi atins scopul declanşării unei mişcări populare, Gheorghe Grecu, în fruntea efectivelor FDC, preia în mod spontan conducerea manifestaţiilor, care duc la abdicarea regelui criminal Carol II.

Pe tot parcursul războiului participă la ambele campanii, din răsărit şi din apus.

După august 1944 activează în cadrul reorganizării Frăţiilor de Cruce.

Arestat în 1948, este condamnat pentru uneltire împotriva regimului comunist şi condamnat până în 1954, când este eliberat la termen.

Între 1954 şi 1958 face parte din structurile de reorganizare a Mişcării Legionare, sub coordonarea comandamentului legionar clandestin condus de comandantul-ajutor Puiu Athanasiu, Radu Gyr, Grigore Zamfiroiu, Constantin Iulian. Cade împreună cu mii de legionari din ţară şi este condamnat din nou în 1958.

Este supus atrocităţilor reeducării prin tortură la închisoarea Ocnele Mari, unde, alături de Virgil Mateiaş şi alţii, rezistă cu demnitate.

În timpul reeducării de la închisoarea Aiud, între 1962-64, Gheorghe Grecu se situează pe poziţia celor ce nu acceptă această acţiune, rezistînd, în condiţii de exterminare, în Zarka Aiudului, până la amnistierea ultimilor deţinuţi din închisoare.

Urmează o grea perioadă de viaţă “în libertate”, ani în care, conform dosarelor de la CNSAS, era urmărit zilnic de un aparat de cca 20 de persoane, agenţi şi informatori ai Securităţii.

În ciuda repetatelor demersuri de obţinere a emigrării în SUA, abia în 1988 reuşeşte să plece din ţară, devenind cetăţean american.

În exil face parte din Senatul Legiunii, reînfiinţat de Horia Sima şi condus de Nae Roşca. O anumită perioadă îndeplineşte atribuţia coordonării exilului legionar de pe continentul nord-american.

În anii 1990 revine în ţară, cu sarcini deosebit de importante în procesul de reorganizare a Mişcării Legionare.

Până la moarte, la vârsta de 98 de ani, se menţine într-o stare fizică şi psihică debordantă, uluindu-şi apropiaţii şi interlocutorii prin spiritul său tineresc, prin energia ieşită din comun şi activitatea neîntreruptă de educaţie în rândul tineretului legionar, până în ultimile zile de viaţă.

A fost iubit de un mare număr de tineri care polarizau în jurul său. De altfel, cine nu-l putea iubi pe Gheorghe Grecu?

Calităţile sale morale deosebite, eleganţa sufletească, demnitatea, dăruirea şi dragostea care nu l-au părăsit până în ultima clipă, ne fac să afirmăm că, plecarea comandantului legionar Gheorghe Grecu încheie în mod simbolic o pagină din Istoria Legiunii, pe care a înnobilat-o cu prezenţa sa permanentă. Dumenzeu să-l odihnească în rând cu sfinţii săi.

Gheorghe Grecu – Prezent!

Deasemenea Goian Mihai a rugat preoţii prezenţi să se gîndească la colaborarea între Mişcarea Naţional Creştină şi biserici. Deasemenea a promis tot suportul la toate acţiunile demarate de biserică. În cadrul seminarului a fost împărţită mai multă literatură ortodoxă de către reprezentanţii Mişcării.

Legiunea trebuie sa stea mereu ca un scut neclintit in jurul credintei stramosesti si a libertatii neamului romanesc iar biserica trebuie sa ne priveasca in acelasi fel cum ii priveau odata catolicii pe cavalerii lor teutoni.

Dacă să presupunem că SIS-ul îşi face meseria, atunci PL-ul din funcţiile pe care le au nu îşi îndeplinesc pe deplin atribuţiile de serviciu şi aş propune ca noi membrii MNC şi PNR să facem un calcul cît timp cheltuie ca să ne distrugă şi să dăm acest calcul şefilor lor ca să le calculeze şi să le scadă din salariu acest timp, că artribuţiile lor de serviciu descrise în fişa postului nu poate să coincidă cu ceea ca să distrugă organizaţiile naţionaliste care ar putea să le facă concurenţă în următoarele alegeri care după cum se vede la sigur vor fi. Şi se mai poate de presupus ca S.I.S-ul lucrează tot la comanda lor, că nu uităm ca conform acordului alianţei lor le-a revenit. Aşa că dragii mei nu ne mai sîcîiţi atîta şi lăsaţi-ne în pace. Căpitanul ne-a învăţat să luptăm pînă la capăt să suferim pentru neamul nostru românesc, noi ne iubim Patria şi chiar vă mulţumim că faceţi o selecţie în rîndurile noastre că dacă cei slabi vor pleca din rîndurile noastre înseamnă că între noi vor rămîne doar cei puternici şi lupta noastră sfîntă va fi dusă pîn’ la capăt.

Referitor la trădători, prin care vă gîndiţi că o să ne distrugeţi, aţi mai avut în rîndurile noastre infiltraţi dar pînă la urmă nu a dat nici un rezultat aceasta. Referitor la dosare, cu ajutorul vostru cu timpul vom ajunge eroi cum au fost şi Corneliu Zelea Codreanu, Valeriu Gafencu, Mircea Nicolau, Radu Gyr, Ioan Ioanolide, Nicoleta Niculescu  şi Vulcănescu, toţi au ceva în comun au suferit pentru pămîntul pe care ne l-a dat Dumnezeu. Şi imnul nostru spune că “stăm viteji în încisori”, că numai moartea legionară este cea mai scumpă nuntă dintre nunţi. Dacă vă gîndiţi că unul din cei cu care am fondat filiala va trăda atunci să ştiţi că ca exemplu ne este avocatul Făgădaru, care şi-a smuls limba ca să nu-şi trădeze camarazii. Aşa că v-aş ruga să ne lăsaţi în pace, că poate are mai mult efect, deoarece noi suntem luptători şi vrem să luptăm şi dacă nu o să avem cu cine poate dispărem şi noi, atîtea aţi încercat încercaţi-o şi pe asta vă rog.

Ţineţi minte trei cuvinte

Garda merge înainte!